Arta fotografica

IMPORTANT E SA " VEZI " NU DOAR SA " PRIVESTI "
Fototgrafia este o arta; este pasiunea de a comunica altor persoane emotiile starnite de un subiect.  Pentru a realiza fotografii grozave trebuie sa fii pasionat de ceea ce fotografiezi ; trebuie sa privesti subiectul din mai multe unghiuri,sa gasesti cea mai buna distanta, cea mai buna lumina si sa te concentrezi pentru a intelege fotografia pe care vrei sa o faci. Acea fotografie trebuie sa comunice, sa exprime sau sa transmita ceva.Prin fotografie poti sa te exprimi mai bine decat prin 1000 de cuvinte.Cel mai bine inveti analizand si reanalizand propiile fotografii. Nu incerca sa cuprinzi totul intr-o singura fotografie; fotografiaza subiecte interesante pastrand simplitatea cadrului, cauta unghiuri cat mai unice, incearca sa fii tu insuti,cauta un sens in fiecare subiect fotografiat si nu uita: 
NU EXISTA REGULI ! 


Cateva sfaturi pentru incepatori:
Evita sa ai in cadru personaje prea mici in raport cu decorul sau, cu alte cuvinte, fotoportret cu ditamai copacul si prietenii de marimea frunzei. Sursa de lumina trebuie sa fie situata undeva in spatele fotografului, cu exceptia cazurilor in care se urmareste obtinerea unui efect artistic de ambianta. 
Cand faci fotografii noaptea sau intr-un spatiu intunecat si blitul tau nu e prea puternic nu te departa la mai mult de 2 metri de subiect. Cu un focalizator automat blitul permite un portret sau o fotografie de cuplu tip „bust” dar in nici un caz o fotografie de grup. 
Nu e bine sa faci fotografii in plin soare. Atunci cand luminozitatea este puternica, umbrele sunt inevitabile in apropierea unor obiecte de culoare deschisa care se transforma in reflector.          
Pentru personaje in miscare foloseste modul „sport” sau „copii” (vezi instructiunile de folosire ale aparatului) sau un timp de expunere de minimum 1/125. 

CUM SA FACI O FOTOGRAFIE BUNICICA 
Apropie-te de subiect variaza incadrarea – inclusiv planuri in picioare, plan american (taiat la talie), diverse portrete. 
Nu apasa declansatorul inainte de a gandi putin (incadrare, atmosfera, compozitia decorului); scoate din cadru elementele nepotrivite (scrumiera de pe masa, sosetele de sub pat); aranjeaza-ti subiectii, dar aminteste-ti ca uneori poti sa declansezi blitul si fara a-i atentiona (pentru mai multa naturalete). 
Nu ezita sa faci si incadrari verticale, in care sa prinzi cerul si peisajul din jur; uita-te putin si la ceea ce este in spatele personajului (lada de gunoi, un maidanez cu piciorul ridicat ). 
Nu surprinde linia orizontului la mijloc, decat daca subiectul fotografiat nu poate fi incadrat altfel. 
Iulian Gherasim

2 comentarii:

  1. multumim pentru sfaturi si bafta in continuare! sunt super fotografiile!

    RăspundețiȘtergere

Ar fi interesanta sa vad parerea ta :)